Thursday, February 5, 2009

Ecoute!

viciul meu implica placere si dependenta psihica


cap ou pas cap?!
:)

[your mind hurting by the constant thought of me]

Wednesday, February 13, 2008

camera Sambo

Sunt doar niste cuvinte. Cat de rau poate fi?!
Oare manipulez prin cuvinte? Oare ma joc si ma amuz? Oare vorbesc serios? Oare are rost?
Gandurile-mi sunt din ce in ce mai misterioase si complicate. De parca m-as afla intr-un labirint, incerc sa ma descopar pe mine insami zi de zi, ceas de ceas, iar pe masura ce raspund unei intrebari, apar altele, mai complicate, mai bizare, care nu duc nicaieri. Desi asta e cea mai importanta invatatura a fiecaru, iar eu vreau sa ma dezvalui, sa ma revelez mie insami, sa ma desfac in mii de parti, devine tot mai dificil, aproape imposibil, scrierile-mi sunt stranii, parca fara sens, de parca ma-ndrept spre nicaieri, ma ratacesc in labirint si refuz s-accept c-ar fi sfarsitul, ca n-as mai putea inainta. Nu reusesc sa intrevad mai nimic, ma simt totusi inchisa iremediabil desi nu vad nicaieri marginile. Totul e vag... Oare sunt condamnata sa ma invart orbeste, zadarnic, intr-o sfera, ca in intunericul unui labirint?
Intr-o zi, fara sa-mi dau seama, voi iesi din nou la lumina, voi iesi din labirint, il voi sfarama...
Exista un singur loc in care ma rup de Timp, de prezent, de trecut, de viitor; de ai mei, de voi, de civilizatie. Imi pastrez acest timp doar pentru mine singura. Orice s-ar intampla in fragmentul acela de Timp, pe care-l smulg din istorie si-l pastrez pentru mine, niciun eveniment nu ma poate sustrage. Incerc sa-mi apar libertatile esentiale. Este una dintre modalitatile in care protestez impotriva lui, a destinului. Timpul cosmic. Asa-mi pot pastra macar pentru propria mea folosinta si beatitudine, ceasurile dupa-amiezei, lumina, gustul, misterul lor. Orice detaliu, cat de nesemnificativ, imi reveleaza un nou aspect al intregului, al Cosmosului. Neacceptand nici un alt timp decat cel cosmic, traiesc astfel o neintrerupta revelatie. In propria mea camera Sambo... Precum acel personaj, S., am propria mea camera Sambo. Am inteles ca exista aici pe pamant, langa noi, la indemana noastra, si totusi invizibil celorlalti, inaccesibil celor neinitiati - exista un spatiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, dac-ai avut norocul sa-l cunosti, nu-l mai poti uita toata viata. Caci in Sambo simt ca traiesc intr-o continua, inexprimabila fericire. Nicaieri n-am mai simtit o asemenea beatitudine. Nu pot face nimic aici. Nu mi-e foame, nu mi-e sete, nu mi-e somn. Traiesc pur si simplu in paradis, in paradisul meu. In camera aceasta sunt libera sa ma contrazic, sunt libera sa cred ce-mi place, chiar daca acele credinte si opinii sunt efemere.
In camera mea Sambo...

Sunday, December 16, 2007

glob de cristal

Azi par preocupata, distrata, putin batjocoritoare; ca in cele mai irelevante ceasuri ale mele. Parca urmaresc un gand, pe care nu izbutesc sa-l limpezesc sau sa-l accept.
M-am trezit deodata nefericita, bolnava, putin inspaimantata. M-a cuprins o furie oarba impotrivea mea insami: as fi vrut sa fac ceva grav, ceva urgent, sa alerg pana la capatul pamantului, sa sar intr-o apa adanca, sa ma lovesc de ziduri. Simt ca ma sufoc.
Grabesc pasul. Merg astfel vreme indelungata, strangand si desfacand pumnii in nestire...
Orice minut pierdut ar putea insemna o catastrofa. Orice intarziere ar produce poate ireparabilul.
Hotararea imi da o forta sigura, o anumita seriozitate. Trebuie ca macar acest lucru sa se intample astfel, impotriva destinului, dupa vointa mea...

Thursday, November 22, 2007

de ce?

[acest post a stat mai bine de doua saptamani la drafts. m-am hotarat sa merg mai departe. unele lucruri trebuie luate ca atare, altele nu. (probabil e in imaginatia mea) ]

*pentru ca m-am gandit.pentru ca am sucit totul in toate felurile
*pentru ca m-am gandit la tine, la mine, la noi
*pentru ca intra in joc si ignoranta mea.pur si simplu nu ma interesezi daca te vad ca renunti.e simplu.cei care nu renunta sunt putini.iar cei care raman pana la capat..sunt aproape inexistenti
*pentru ca nu pot sa spun ca am cunoscut fiecare baiat de pe planeta asta ca sa stiu ca nu ar fi unul.deci ramane la "aproape"
*pentru ca sunt rea
*pentru ca sunt usor nebuna
*pentru ca sunt genial de nebuna
*pentru ca "a gandi" ma caracterizeaza
*pentru ca vreau sa-mi arati tu
*pentru ca poate par totusi simpla, dar nu sunt
*pentru ca nu inteleg ce e cu "acel ceva" de care mi se tot spune
*pentru ca aud aceleasi fraze din atatea guri
*pentru ca nu stiu pe cine sa cred, si de aceea prefer sa nu cred pe nimeni pana cand nu mi se ofera dovezi clare
*pentru ca, desi imi place imprevizibilul,il ador, uneori urasc sa nu stiu ce va urma
*pentru ca nu sunt insensibila, cum poate te-ai gandit
*pentru ca, desi-mi asum riscul, sunt unele consecinte pe care inca nu le pot anticipa.sau da, dar nu vreau sa le accept
*pentru ca tin mult la constiinta mea, si la eul meu, si la ce reprezint eu pentru mine insami
*pentru ca am anumite aspiratii si conceptii de neconceput, neinteles pentru altii si de neacceptat pentru altii
*pentru ca am impresia ca sunt cu mult diferita fata de multa .. multa lume
*pentru ca am ceva sacru, sublim, si ceva profan care ma situeaza undeva superior, cred eu
*pentru ca m-am impacat cu existenta mea.si am acceptat faptul ca voi fi singura.singura, nu fizic,ci spiritual.nu psihic,ci spiritual
*pentru ca eu nu accept termenul de "iubire". e un fel de vraja, si asta nu vine din dragoste, din pasiune, ci dintr-o nebunie nesimtita, care cu orice chip incearca sa ne umileasca...
*pentru ca aceasta "nebunie nesimtita" o pot trai doar la modul superior, sacru,sublim.nicidecum pamantesc
*pentru ca nu e important pentru mine sa ma marit, sa fac copii etc.asta e iubire pamanteasca.acesta e momentul in care accepti ca va trebui sa mori si esti speriat de asta si vrei, intr-un fel, sa ramai in viata
*pentru ca e important pentru mine sa traiesc"iubirea" suprema, absoluta,dincolo de orice limite.nu ma intereseaza moartea.aceea e doar corporala
*pentru mine.pentru eul meu.pentru constiinta mea.pentru viata mea
*pentru ca e un procesc greu,dificil,anost..depinde..sa ma cunosti.trebuie..sa-ti asumi niste riscuri.sa accepti niste realitati.sa ma accepti
*pentru ca sunt multe pe care vreau sa le descopar, sa le aflu, si simt ca nu am destul timp
*pentru ca nu stiu daca vei avea rabdare
*pentru ca nu stiu daca ma vei accepta
*pentru ca nu stiu daca o sa ma placi[si tot ce implica acest cuvant]
*pentru ca nu stiu ce impresie iti lasa toate astea.de fapt, am idee
*pentru ca nu vreau sa par ceea ce nu sunt.dar deseori se-ntampla asta
*pentru ca urasc minciuna si superficialitatea.invidia si acele backstabs
*pentru ca nu vreau sa ma impotrivesc
*pentru ca pentru mine totul e atat de simplu.dar imi place sa complic
*pentru ca n-am incredere in prima impresie
*pentru ca aparentele sunt inselatoare 80% din timp
*pentru ca nu vreau sa dezamagesc si sa fiu dezamagita
*pentru ca ar fi greu, foarte greu, APROAPE imposibil sa fie posibil
*pentru ca triptriptrip si te sarut
*pentru ca te simt
*pentru ca te cunosc
*pentru ca poate nu trebuie sa ajung sa te cunosc.poate ar trebui sa bat in retragere
*pentru ca nu ma refer numai la "a fi indragostit"
*pentru ca nu-mi sta gandul la nimic dar la orice
*pentru ca n-am stare
*pentru ca-mi place cand ma tachnezi
*pentru ca am obiceiul de a SUBLINIA
*pentru ca urasc cand taci
*pentru ca nu stiu totul, TOTUL despre mine

*pentru ca imi pare rau


*pentru ca in fata hartiei albe rareori izbutesc sa raman in realitate..

Sunday, November 18, 2007

tulburator si atragator

Ca intotdeauna, gandurile ma duc pe cai absurde, ridicole...

Am inceput sa zambesc, privindu-l adanc in ochi. Cumplit ma pierdeam pe mine privindu-l; imi pierdeam mintile.
Nimeni nu banuia atunci ca sufletul si trupul tau sunt atat de desavarsite, ca pot fi atat de desavarsite. Eu te-am revelat pe tine tie insuti, eu te-am ajutat sa te descoperi. Intr-un anumit sens, esti creatia mea. Daca nu m-ai fi intalnit, ai fi supravietuit in forme larvare, mediocre. Orice alta dragoste a ta ar fi ratat. Unirea noastra nu ai fi putut-o cunoaste pe pamant...

Cautam amandoi, intr-o deznadajduita frenezie, sa regasim extazul acela care ne unea altadata atat de desavarsit. Poate ca betia aceasta intunecata a "caderii" dadea fetelor noastre o lucire tulburatoare si atragatoare.

Pentru ca revelatia unirii desavarsite aceasta este: te regasesti pe tine in clipa in care te pierzi. Dar nu-ti regasesti experienta ta cotidiana, profilul tau spiritual, asa cum se deseneaza in lumina puternica a zilei, ci te simti fiinta desavarsita, totala, libera.

Thursday, November 15, 2007

away with me.away with me.away with me.away with me.

They say:
If you love something let it go.
If it comes back it's yours.

away with me.away with me.away with me.away with me.

Monday, November 12, 2007

don't look back

* Think of all the things that I could tell him .. *

Doi pasi inapoi, stagnam sau mergem mai departe?
Pleci, dispar sau vom fi "noi"?
Why should I share with you, if you won't share with me?
Knock knock. pot sa intru? sau mi-e interzisa trecerea?

Think about it and let me know. I won't be waiting an eternity.
Timpul zboara, iar eu am nevoie ..


* Evening sun, why don't you stay just a lil' longer, please .. I need you bad .. *

Sunday, November 11, 2007

ha

astia de la "Magura" imi fac reclama ascunsa.

"prajiturica prajiturelelor"

Wednesday, November 7, 2007

you know nothing

pisic, madness, no shoes, biteable, pa trend, bang bang pac pac da, pisi, hardcore, marmotaaaa, bulino!, patsy, gyeah, prajiturica, nazism, piscot,droguri, haos, d'n'b, electronice, trashie, pudic, desenato!, tigari, porno, geniu, clubbin, mandarine girl, rave, piercing, alt sistem planetar, kissable, trip, trendafluff, electrizato!, falcutsa, disaster, psychedelic, iii[idiot,inconstient,irezistibil], ciupercutsa, theocracy, euphoria .. moloz ..


*Et si tu crois que c'est fini...Jamais!*