camera Sambo

Sunt doar niste cuvinte. Cat de rau poate fi?!
Oare manipulez prin cuvinte? Oare ma joc si ma amuz? Oare vorbesc serios? Oare are rost?
Gandurile-mi sunt din ce in ce mai misterioase si complicate. De parca m-as afla intr-un labirint, incerc sa ma descopar pe mine insami zi de zi, ceas de ceas, iar pe masura ce raspund unei intrebari, apar altele, mai complicate, mai bizare, care nu duc nicaieri. Desi asta e cea mai importanta invatatura a fiecaru, iar eu vreau sa ma dezvalui, sa ma revelez mie insami, sa ma desfac in mii de parti, devine tot mai dificil, aproape imposibil, scrierile-mi sunt stranii, parca fara sens, de parca ma-ndrept spre nicaieri, ma ratacesc in labirint si refuz s-accept c-ar fi sfarsitul, ca n-as mai putea inainta. Nu reusesc sa intrevad mai nimic, ma simt totusi inchisa iremediabil desi nu vad nicaieri marginile. Totul e vag... Oare sunt condamnata sa ma invart orbeste, zadarnic, intr-o sfera, ca in intunericul unui labirint?
Intr-o zi, fara sa-mi dau seama, voi iesi din nou la lumina, voi iesi din labirint, il voi sfarama...
Exista un singur loc in care ma rup de Timp, de prezent, de trecut, de viitor; de ai mei, de voi, de civilizatie. Imi pastrez acest timp doar pentru mine singura. Orice s-ar intampla in fragmentul acela de Timp, pe care-l smulg din istorie si-l pastrez pentru mine, niciun eveniment nu ma poate sustrage. Incerc sa-mi apar libertatile esentiale. Este una dintre modalitatile in care protestez impotriva lui, a destinului. Timpul cosmic. Asa-mi pot pastra macar pentru propria mea folosinta si beatitudine, ceasurile dupa-amiezei, lumina, gustul, misterul lor. Orice detaliu, cat de nesemnificativ, imi reveleaza un nou aspect al intregului, al Cosmosului. Neacceptand nici un alt timp decat cel cosmic, traiesc astfel o neintrerupta revelatie. In propria mea camera Sambo... Precum acel personaj, S., am propria mea camera Sambo. Am inteles ca exista aici pe pamant, langa noi, la indemana noastra, si totusi invizibil celorlalti, inaccesibil celor neinitiati - exista un spatiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, dac-ai avut norocul sa-l cunosti, nu-l mai poti uita toata viata. Caci in Sambo simt ca traiesc intr-o continua, inexprimabila fericire. Nicaieri n-am mai simtit o asemenea beatitudine. Nu pot face nimic aici. Nu mi-e foame, nu mi-e sete, nu mi-e somn. Traiesc pur si simplu in paradis, in paradisul meu. In camera aceasta sunt libera sa ma contrazic, sunt libera sa cred ce-mi place, chiar daca acele credinte si opinii sunt efemere.
In camera mea Sambo...