Wednesday, February 13, 2008

camera Sambo

Sunt doar niste cuvinte. Cat de rau poate fi?!
Oare manipulez prin cuvinte? Oare ma joc si ma amuz? Oare vorbesc serios? Oare are rost?
Gandurile-mi sunt din ce in ce mai misterioase si complicate. De parca m-as afla intr-un labirint, incerc sa ma descopar pe mine insami zi de zi, ceas de ceas, iar pe masura ce raspund unei intrebari, apar altele, mai complicate, mai bizare, care nu duc nicaieri. Desi asta e cea mai importanta invatatura a fiecaru, iar eu vreau sa ma dezvalui, sa ma revelez mie insami, sa ma desfac in mii de parti, devine tot mai dificil, aproape imposibil, scrierile-mi sunt stranii, parca fara sens, de parca ma-ndrept spre nicaieri, ma ratacesc in labirint si refuz s-accept c-ar fi sfarsitul, ca n-as mai putea inainta. Nu reusesc sa intrevad mai nimic, ma simt totusi inchisa iremediabil desi nu vad nicaieri marginile. Totul e vag... Oare sunt condamnata sa ma invart orbeste, zadarnic, intr-o sfera, ca in intunericul unui labirint?
Intr-o zi, fara sa-mi dau seama, voi iesi din nou la lumina, voi iesi din labirint, il voi sfarama...
Exista un singur loc in care ma rup de Timp, de prezent, de trecut, de viitor; de ai mei, de voi, de civilizatie. Imi pastrez acest timp doar pentru mine singura. Orice s-ar intampla in fragmentul acela de Timp, pe care-l smulg din istorie si-l pastrez pentru mine, niciun eveniment nu ma poate sustrage. Incerc sa-mi apar libertatile esentiale. Este una dintre modalitatile in care protestez impotriva lui, a destinului. Timpul cosmic. Asa-mi pot pastra macar pentru propria mea folosinta si beatitudine, ceasurile dupa-amiezei, lumina, gustul, misterul lor. Orice detaliu, cat de nesemnificativ, imi reveleaza un nou aspect al intregului, al Cosmosului. Neacceptand nici un alt timp decat cel cosmic, traiesc astfel o neintrerupta revelatie. In propria mea camera Sambo... Precum acel personaj, S., am propria mea camera Sambo. Am inteles ca exista aici pe pamant, langa noi, la indemana noastra, si totusi invizibil celorlalti, inaccesibil celor neinitiati - exista un spatiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, dac-ai avut norocul sa-l cunosti, nu-l mai poti uita toata viata. Caci in Sambo simt ca traiesc intr-o continua, inexprimabila fericire. Nicaieri n-am mai simtit o asemenea beatitudine. Nu pot face nimic aici. Nu mi-e foame, nu mi-e sete, nu mi-e somn. Traiesc pur si simplu in paradis, in paradisul meu. In camera aceasta sunt libera sa ma contrazic, sunt libera sa cred ce-mi place, chiar daca acele credinte si opinii sunt efemere.
In camera mea Sambo...

3 comments:

albu said...

nice

Anonymous said...

baga mana in buzunar... ai gasit o bomboana? e o bomboana de istorie, nu poti fugi de ea, nu exista asceza in mijlocul multimii printre tramvaie, copaci de plastic si gaze de esapament unde suntem "obligati" sa ne traim momentul istoric. E. spunea ca asceza reprezinta fortificarea solitudinii, refacerea unitatii primordiale, intorcerea la virginitate... intre 4 bucati de beton toate acestea devin povesti. Vreau sa cred ca tu ai camera ta Sambo, vreau sa cred ca nu vei duce niciodata bomboane acolo, ca nu vei avea nevoie de masini care sa dispara la miezul noptii si ca vei sparge "coaja" labirintului fara ca Biris sa-ti reaminteasca. Timpului ii putem deveni aliat, sa ne alaturam lui si sa-i impartasim bucuriile, putem iubi ca ingerii, nu timpul ma sperie, nu acum cat sunt inca tanar …dar istoria?? istoria nu ne apartine ci doar ne macina pe noi cei care nu reusim sa ne "supunem" Ei.

Sigur camera Ta Sambo exista ? sau e doar o iluzie, un moment al istoriei si… atat.

De aici, de pe dealul meu, din livada mea de meri iti arunc o soapta prin vant, pe sub copacii inghetati si printre fluturi ofiliti : ...e departe stana ?

Pansy said...

cu siguranta exista, pentru mine exista. eu am creat-o, eu mi-am dorit-o, si nu reprezinta 4 bucati de beton, e una imaginara, e a mea oricand, oriunde, pentru orice. De istorie nu ne putem separa, in schimb nu ma voi supune Ei; ea nu ne apartine, ci noi ii apartinem, indiferent de conditie; ceea ce eu creez nu apartine istoriei si nu reprezinta o iluzie; este creatia mea, si face parte din mine, nu ma pot elibera deoarece e prea tarziu.
Mintea mea creeaza, iar eu pot deveni ceea ce vreau si schimba totul intr-o clipa, nu sunt ceea ce par, iar tot ce-am scris aici poate fi o mare minciuna. Nu se stie niciodata.

imi cer scuze de intarziere, dar e departe stana