natural blues

Poate mi s-a facut candva un semn, poate ca mi s-a indicat ceva...
Ar fi inspaimantator sa crezi ca din tot acest cosmos atat de armonios, desavarsit si egal cu sine, numai viata omului se petrece la intamplare, numai destinul lui nu are niciun sens...
Ma intreb daca nu cumva in ziua cand am inceput sa iubesc[e un fel de-a zice, nu stiu ce alt cuvant as putea folosi, dar sunt aproape sigura ca n-am iubit pana acum. In fond, e un termen destul de abstract. In schimb, nu consider ca iubirea exista. Daca exista, este, cu siguranta, o nebunie totala, abstracta, cu multe caracteristici care-i schimba sensul banal si cunoscut si, din cauza carora, o putem numi si altfel. Revin sa subliniez ca n-am incercat aceasta traire absoluta, iubirea; n-am trait asa ceva, nu in felul in care o percep eu, ca pe o utopie:)] nu s-a intamplat ceva langa mine, ceva pe care eu nu l-am vazut sau pe care nu l-am inteles si prin ignorarea caruia m-am abandonat, desi lucida si responsabila, intamplarilor.
Te trezest ca ai devenit ceva, aproape fara sa-ti mai amintesti inceputurile acestei transformari. Se intampla deodata, fara sa stii, fara sa-ti dai seama. Tot ce ni se spune: dragoste, bani, interese sunt prostii. Niciun barbat nu s-ar sacrifica pentru un amor sau pentru avere. Orice s-ar spune despre ei, oricat de prosti ar fi in majoritatea lor, lucrurile nu pot fi explicate atat de simplu. E aici un fel de vraja, si asta nu vine din dragoste, din pasiune, ci dintr-o nebunie nesimtita, care cu orice chip incearca sa ne umileasca...
Este si acesta un destin, ca multe altele, nenumarate... De foarte multe ori incerc sa-mi dau seama de ele, mai ales de acele destine obscure, lipsite de glorie, care decid, fara stirea si in absenta noastra, pentru o viata intreaga.

Ma priveai cu spaima; cum ar fi fost viata noastra? Nu te gandeai deloc la trupul meu; e destul de usor sa cunosti si sa uiti un trup. Dar te gandeai mai ales la magia prezentei mele ascunsa.

Orice persoana pe care o iubesti te apasa, te sugruma si, fara voia ei, te destrama, te topeste, pana la descompunerea finala.

Te rodea insa alta intrebare: cum ar fi fost suferinta aceasta dulce, fecunda? In ce chip ai fi murit lumii acesteia? De-a dreptul in turpitudine, printr-o lenta sinucidere, sau intr-o jertifre mare?...