inca o poveste

Majoritatea oamenilor traiesc intr-o calma disperare...
Imi aduc aminte - si parca mi-ai spus-o de multe ori - ca te-a impresionat o foarte usoara oboseala in priviri. Nu era oboseala zilei, nici cea pe care ti-o lasa o boala lunga sau o serie de excese, ci oboseala aceea aproape ironica pe care o imprima cu timpul inteligenta feminina.
Apoi am inteles de ce te-ai intors: ochii aceia foarte mari si nelamuriti, gura mea vasta, strivitoare, obrazul intreg brazdat de izvorul privirilor si de rosul gurii.
Ai uitat de mult gustul atator trupuri pe care le-ai cunoscut. Asta se intampla aproape tuturor barbatilor: sa n-aiba amintiri calde, sa nu mai pastreze nimic din toata magia aceea a dragostei fizice. Cred ca femeile uita mai greu; trupurile lor pastreaza indelung prezenta barbatului cunoscut candva. Dar se intampla in viata oricarui barbat un miracol de cateva clipe: intalnirea unei priviri, un sarut, o atingere care nu se aseamana cu nimic din tot ce-a fost pana atunci. Parca ar incepe un fir nou, o desteptare in alta parte: patrundere misterioasa, si totusi fireasca, in necunoscut. Nu prea stiu cum sa apreciez toate acestea; cred insa ca orice barbat simte, in acea clipa, ca se petrece ceva nou cu el, ceva maiestuos si straniu; nu e numaidecat dragoste, nici emotie, nici trepidatie carnala. Atatea femei care uimesc prin nesfarsita lor voluptate si care nu reveleaza totusi nici una dintre aceste clipe de dulce spaima si pierdere de sine...
Simt ca ma ratacesc, imi dau seama ca spun foarte prost o suma de lucruri pe care le vad si le stiu totusi cu precizie, dar imi place sa vorbesc la intamplare. Asta ma stimuleaza si ma odihneste.
Era mai mult decat o incantare: o comotie, prin care mi se revelase brusc o alta prezenta.
Cat de putin exprima toate cuvintele acestea vechi, uzate, tocite...
Caci asta mi se pare lucrul cel mai greu de invatat in contemplarea iubitei: sa stii cum sa-i privesti ochii.
Nu stiu cum sa explic mai bine toate lucrurile acestea, care acum mi se par de o tragica si solemna insemnatate, iar atunci cand sunt traite ni se par, de cele mai multe ori, naive sau nesemnificative. Pe mine ma obsedeaza mai ales amanuntul acesta; ca daca ai fi stiut sa privesti intr-un anumit fel ochii mei, viata ta intreaga ar fi decurs altfel...
E mai dramatic sa-ti dai seama ca sta in puterea ta, in norocul tau, sa vezi sau sa nu vezi, sa simti sau sa ignori un anumit lucru, o anumita prezenta, o anumita stare.
Prin ce miracol se transforma o simpla intamplare in extaz si rapt?
Si cum mai e posibila caderea din aceasta stare euforica, intoarcerea la lumina cea egala, de zi?
Sunt uneori stari care parca-si pierd durata. Nu stii - sau nu-ti mai aduci aminte - cand au inceput, ce le-a dezlantuit, cum se transforma.